Refresh connection snail
Caută
Close this search box.

Educația Schimbă Viața

Prevenim abandonul școlar prin proiecte sociale de impact, cu accent pus pe incluziunea socială a celor mai vulnerabile persoane din comunitate

Direcții strategice ale asociației

Prevenirea abandonului școlar prin sport

Implicăm în activități sportive copiii care provin din medii defavorizate și derulăm programe care au ca scop prevenirea abandonului școlar în rândul acestora. Școala Socială Sportivă este un altfel de program educativ 

Incluziunea copiilor cu CES

Sunt peste 100.000 de copii cu cerințe educaționale speciale care își găsesc cu greu locul în școală și comunitate. Facilităm programe prin care susținem integrarea copiilor și accesul egal la educație pentru ei

Comunități vulnerabile

Sprijinim anual peste 1400 de persoane dezavantajate, familii aflate în medii vulnerabile și la risc de sărăcie sau excluziune socială prin suport educațional și financiar

Cooperare internațională

Ne implicăm în parteneriate de cooperare cu organizații internaționale, pentru a preveni abandonul școlar în țări în care sărăcia este extremă și a oferi activități educaționale

Sprijin pentru Ucraina

Oferim sprijin în produse sau servicii pentru refugiații din Ucraina, alături de partenerii din sectorul ONG și public, pentru a susține pe termen mediu și lung familiile aflate în pericol.

Protecția copiilor

De peste 28 ani, Asociația FDP-Protagoniști in Educație este dedicată protecției copiilor, lucru ce se regăsește în Codul etic, Codul de conduită și în Politicile de protecție ale copilului la care am aderat.

Impactul nostru în comunitate

Beneficiari direcți
0 +
Beneficiari Ucraina
0 +
Proiecte încheiate
0 +
Parteneri
0 +

Testimoniale parteneri

Cum poți să te implici

Donează online

Donația ta lunară poate schimba viața beneficiarilor noștri și le oferă acces gratuit la terapii săpămânale, activități socio-educative și incluziune

Donează prin SMS

Printr-un SMS la 8844 cu textul „AJUT” donezi lunar 2 euro și susții educația copiilor defavorizați din comunitate. Nici nu îți poți imagina ce putere poți avea

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Fără costuri suplimentare, doar un formular completat online. Gestul tău de bine înseamnă șansa unui copil defavorizat la o educație normală

Fii partenerul nostru

Direcționează 20% din impozitul pe venit/profit al companiei sau alege să dezvoltăm împreună un parteneriat, cu impact real în viața copiilor

Fii voluntar în echipa faptelor de bine

Dacă rezonezi cu misiunea asociației noastre și îți dorești să îi ajuți pe beneficiarii noștri, devino voluntar și vino să îi cunoști

Donații prin transfer bancar

RON – RO 56 BACX 0000000731359036
USD – RO 22 BACX 0000000731359066
EUR – RO 30 BACX 0000000731359019

Abonează-te la Newsletterul de bine

Parteneri și sponsori

#ImplicareaFaceDiferența