Rezultate proiect: “WONDER-land, un model de AcCES la educație pentru toti copiii”
Rezultate proiect: “WONDER-land, un model de AcCES la educație pentru toti copiii”, proiect finanțat de United Way Romania.
Articol cu privire la obiectivele, activitățile și rezultatele proiectului ”WONDER-land, un model de acCES la educație pentru toți copiii”
Asociația FDP – Protagoniști în educație a derulat în perioada 01.01.2023-31.12.2023 proiectul ”WONDER-land, un model de acCES la educație pentru toți copiii”, proiect finanțat de Fundatia United Way Romania. Proiectul a avut ca obiectiv prevenirea abandonului şcolar și eliminarea barierelor prin sprijinirea integrării socio-educaţionale a copiilor cu dificultăţi de învăţare în învăţământul de masă. Acest lucru s-a realizat prin dezvoltarea, în cadrul Centrului de zi WONDER, a unui model de incluziune integrat.
Scopul serviciului social Centrul de Zi „WONDER”, este de a preveni abandonul şcolar prin oferirea de servicii pentru cel puțin 50 copii/pe an, copii cu dificultăți de învățare. Acest lucru se realizează prin activităţi de informare, sprijin şi consiliere pentru părinţi și servicii de suport terapeutic și socio-educaţional copiilor, precum și prin întărirea parteneriatului copii-părinți-școală în vederea sprijinirii integrării socio-educaţionale a copiilor cu dificultăţi de învăţare în învăţământul de masă. În anul 2023, am pornit de la un număr de 50 de copii înscriși și am crescut progresiv numărul copiilor și tinerilor care participă la activitățile Centrului, astfel încât la încheierea anului 2023, centrul a oferet servicii unui număr de 73 de copii cu tulburări specifice de învățare și părinților și/sau îngrijitorilor lor.
Prin proiectul “WONDER-land, un model de acCES la educație pentru toți copiii” s-a urmarit crearea unui mediu cât mai propice dezvoltării copilului și o mai bună integrare a acestuia în mediul școlar, pentru a menține copiii beneficiari ai Centrului în învățământul de masă.
Prin activități variate, proiectul a oferit suport integrat atât copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES), cât și părinților acestora. Principalele activități desfășurate au fost:
1. Suport pentru Copiii cu CES și Părinții:
- Terapii remediale (evaluare, logopedie, consiliere, psihoterapie, psihomotricitate).
- Activități educaționale individuale și de grup (remediale, nonformale, art terapie, terapie prin joc).
- Vizite socio-educaționale pentru dezvoltarea competențelor sociale și abilităților de viață independentă.
- Activități non-formale pentru copii din medii defavorizate.
2. Asigurarea de Rechizite Școlare pentru Copii.
3. Educație pentru Protecția Mediului.
4. „Academia Părinților”: Sesiuni lunare pentru conștientizarea nevoilor copiilor și sprijinirea părinților.
5. „Academia Profesorilor”: Webinare susținute pentru cadrele didactice din țară.
6. Suport cu Voluntari.
Proiectul a avut impact semnificativ asupra beneficiarilor, rezultatele incluzând:
- Sprijinirea a 50 de copii cu CES pentru înscrierea sau continuarea studiilor.
- Toți cei 73 de copii din Centrul Wonder au beneficiat de servicii integrate pentru continuarea studiilor, iar 3 au intrat la liceul dorit.
- Dezvoltarea abilităților de citit pentru 50 de copii prin programe educaționale și logopedie.
- 52 de copii au explorat știința prin activități interactive și ateliere tehnice.
- 54 de copii au participat la activități de educație pentru protecția mediului.
- Îmbunătățirea performanțelor școlare pentru 70 de copii, cu un singur caz de repetenție.
- Sprijin material pentru 70 de copii și 30 de familii prin Banca pentru Alimente.
- Incluziunea a 240 de copii în activități non-formale și formale pentru înțelegerea conceptelor de incluziune.
- Participarea a 35 de părinți la „Academia Părinților”.
- Informarea a 57 de cadre didactice despre drepturile copiilor cu CES.
- 46 de voluntari au dedicat 129 de ore de voluntariat.
- Comunicare transparentă prin 12 postări lunare online evidențiind progresul proiectului și implicarea Fundației United Way Romania.
Proiectul a avut un impact semnificativ în comunitate și a adus contribuții esențiale la sprijinirea copiilor cu dificultăți de învățare și familiilor acestora.
Despre United Way Romania
United Way România este o fundaţie românească afiliată la United Way Worldwide, SUA, a cărei activitate se concentrează pe cele trei direcții care pun bazele unei comunități prospere: acces la o educație de calitate, servicii bune de sănătate și un venit suficient pentru a întreține o familie. Acționăm ca un organizator comunitar, prin mobilizarea unei rețele extinse de parteneri din comunitate – ONG-uri, companii, instituții publice, lideri din societatea civilă, donatori și voluntari – să își coordoneze eforturile pentru a produce un impact colectiv. Programele United Way România sprijină anual peste 11.500 de persoane în dificultate, cu susținerea a peste 3.800 de donatori individuali, 47 de donatori majori și peste 100 de companii. (www.unitedway.ro) .
Despre Asociația FDP- Protagoniști în educație
Asociația FDP-Protagoniști în educație a fost înființată acum 27 de ani, având ca misiune promovarea demnității umane a celor mai dezavantajate persoane din comunitățile noastre, pornind de la experiența fiecăruia dintre ei și implicându-i ca adevărați protagoniști ai propriei vieți. În viziunea FDP, fiecare persoană își poate valorifica talentele cu care a fost înzestrată.
FDP intervine în mod integrat la nivelul comunităților cu trei mari obiective: prevenirea abandonului școlar pentru copiii din medii vulnerabile, reducerea riscului de excluziune socială pentru copiii/tinerii/familiile provenite din medii dezavantajate și menținerea activității de cooperare internațională și transfer de know-how (www.fdpsr.ro).
Proiect realizat cu sprijinul financiar al fundației United Way Romania.
Alte știri
Safety without borders support of mother and children coming from the ucrainian conflict areea
Asigurăm suport și condiții de trai decente pentru persoanele cu dizabilități aflate în situație de risc, până la depășirea acesteia.
Închidere proiect „SPERANȚĂ PENTRU UCRAINA – PUTERE DE LA TOȚI”
Asigurăm suport și condiții de trai decente pentru persoanele cu dizabilități aflate în situație de risc, până la depășirea acesteia.
Educație și sport cu Decathlon România
Când vorbim despre beneficiile sportului în viața noastră, ne gândim automat la sănătate, la energie, echipă, fairplay sau respect!