Refresh connection snail
Caută
Close this search box.

Donează produse sau servicii

Pentru că orice ajutor poate genera schimbare și zâmbete sincere, acceptăm cu bucurie donații în produse și servicii.

Ce ai putea dona pentru beneficiarii asociației noastre?

Articole de îmbrăcăminte și încălțăminte noi
Materiale educaționale: cărți, caiete, rechizite etc.
Produse de curățenie și igienă
Electrocasnice și multe alte produse
Toate ne sunt de folos și ne asumăm să le oferim persoanelor care au cea mai mare nevoie.

Dacă ai posibilitatea să ne ajuți prin oferirea mai multe tipuri de servicii precum: medicale, terapeutice, de transport, turistice etc, află că vei ușura și bucura multe familii și copii.

Ei nu cer multe, dar nevoile sunt mari. Noi ne-am asumat însă să îi susținem și le-am făcut promisiuni pe care vrem să le îndeplinim cu orice preț. Însă nu putem singuri, căci e peste puterile noastre. Unde sunt mai mulți, puterea și efectul cresc, iar noi ne atingem misiunea: aceea de a ajuta cele mai vulnerabile persoane din comunitate să aibă o viață normală, egală și educată.

Dacă ne poți ajuta, fă-o fără să te gândești de două ori și contactează-ne pentru a găsi cea mai bună variantă pentru o colaborare care oferă copilărie, viață, speranță și educație.

Pe cine poți contacta?

Pe colega noastră, Diana Marița la adresa diana.marita@fdpsr.ro sau ne poți scrie și la adresa bucuresti@fdpsr.ro. Vom răspunde cu mare drag mesajului tău.

Poți ajuta în foarte multe moduri, pentru că noi ne vom folosi de orice bine primit de la tine.

Îți mulțumim că ești un om am binelui și susții beneficiarii pe care îi ajutăm de peste 26 de ani.

Află cum poti să ajuți

#ImplicareaFaceDiferența