Refresh connection snail
Caută
Close this search box.

Implementare Proiect „IMPACT Ludești”

Educația remedială reprezintă o nevoie acută a școlii care implică măsuri de sprijin și necesitatea unor intervenții strategice, pe termen lung, care să asigure calitatea și egalitatea de șanse în educația românească. Totodată, activitățile adresate părinților (Școala părinților) oferă acestora tot necesarul de cunoștințe pentru a-și educa armonios și sănătos copiii.

Proiectul a avut ca obiectiv diminuarea stresului psihosocial dobândit în urma părăsirii zonelor de conflict armat din Ucraina și asigurarea unei zone de siguranță și suport pentru 500 copii și 500 mame/bunici ajunse pe teritoriul României în localitățile Suceava, Galați și București.

Conectați permanent la nevoile mamelor cu copii pe perioada șederii, am asigurat dreptul la igienă și menținerea unui stil de viață sănatos prin oferirea kiturilor de igienă personală. Activitățile non formale (jocuri, muzică, teatru) realizate de personal specializat (asistenți sociali/psihologi) și voluntari în fiecare localitate au avut ca scop suportul post traumatic al copiilor, iar prin oferirea jucăriilor și materialelor educaționale în funcție de vârstă am contribuit la recăpătarea sentimentului de siguranța și dezvoltarea rezilienței acestora.

O altă componentă a intervenției de urgență a fost consilierea psiho-socială pentru adulți cu sprijinul personalului specializat (asistenti sociali/psihologi) al asociațiilor implicate în găzduire (Fundația FARA, Asociația Kayros, Fundația Inimă de Copil) prezente în localitățile menționate, realizată prin voluntari care vorbesc ucraineana sau engleza, în funcție de nevoia sesizată.

Prin asigurarea unor drepturi de bază și a unui trai decent pe durata șederii în România, am contribuit în mod activ la recăpătarea echilibrului copiilor și mamelor fugiți din calea războiului.

Proiect derulat de Asociația FDP-Protagoniști în educație și finanțat de Kaufland Romania.

Alte știri

#ImplicareaFaceDiferența