Arta Emoțiilor: Împreună, dar Unici!
Arta Emoțiilor: Împreună, dar Unici!
- În mijlocul culorilor și formelor, colegii noștri își pun sufletul pe pânză, explorând profunzimea emoțiilor lor. Fiecare linie trasată, fiecare nuanță aleasă, fiecare simbol desenat spune o poveste unică. Fiecare desen creat în această sesiune de arta terapeutica nu este doar o simplă expresie artistică, ci o fereastră către universul interior al fiecăruia. Fiecare trăire transpusă pe hârtie va deveni un instrument de conectare și înțelegere, o modalitate prin care vom putea să fim mai aproape de cei mici, să le oferim suportul de care au nevoie și să le deschidem calea către un viitor mai luminos.
- Terapia prin artă este un limbaj universal, pe care îl vom folosi pentru a comunica dincolo de cuvinte, pentru a ajunge direct la inimile copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES), oferindu-le nu doar cunoștințe, ci și dragoste și înțelegere.
Sesiunile de terapie artistică fac parte din proiectul „Art AcCEss – From Art Therapy to Access to Education”, implementat în parteneriat cu Accorde Emeraude din Franța.
Proiectul, finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, se va desfășura în perioada 04.12.2023 – 03.06.2025 și este un parteneriat de cooperare Erasmus+ care urmărește crearea unei noi abordări de predare a învățării atunci când se lucrează cu copiii diagnosticați cu CES (cerințe educaționale speciale) folosind metode de terapie prin artă.
#FDP #ArtAcCEss #TerapieArtistică #CopiiCuCES #Co-Creativitate #EmoțiiPozitive #SăptămânăNouă
Alte știri

Comunicat de presă FDP-ACCD
Asistență umanitară pentru persoanele care fug de conflictul armat din Ucraina, care caută refugiu în municipiul Galați, România și pentru

Comunicat de presă FDP-CESAL
Asistență umanitară pentru persoanele care fug de conflictul armat din Ucraina, care caută refugiu în municipiul Galați, România și pentru

Ready for future in Wonder-land
350 de copii proveniți din cartierele mărginașe din București și din comunitățile din Iazu și Ludești (jud. Dâmbovița), alături de